Romania de ieri, de azi si maine...

Ne inchipuim in mod retroactiv, ca suntem mostenitorii vechiului cult al progresului, asa cum a fost el impus de stiintele si tehnologiile galopante ale secolului al XIX-lea. S-ar putea sa ne inselam. De fapt mai mult ca sigur ca ne inselam...Noua trepidatie e departe de empirismul sever al stiintelor si mai aproape de psihologie, de o anume traire infometata de nou si fascinata de reorchestrare. Prea multi dintre noi traiesc astazi o forma inutila si dezordonata de superstitie pozitiva. Si din ce in ce mai multi spera ca la un moment dat, intr-un moment de luciditate, vor reusi sa se bizuie pe o certitudine. Mesajul e simplu si poate fi redus la cateva cuvinte: importanta, puterea si fragilitatea sperantei si puterii de a spera ca ”maine va fi mai bine”. Nu va fi! Nici azi, nici maine, nici poimaine, nici prea curand. Mentalitatea noastra colectiva, spiritul de turma, balcanismul adanc imprimat in fiecare dintre noi fara sa stim, dicteaza si va dicta cu potenta, mersul relatiilor umane, mersul natiunii, al conflictului si al dominatiei prostiei. Si iata cum dupa 50 de ani de ecranare completa si alti 20 de independenta, democratie si imbecilizare in masa, radacinile culturale ale comportamentului colectiv uman de pe ale noastre meleaguri au devenit, iar, vizibile sau mai degraba, importanta lor nu mai poate fi negata si nici macar diminuata. Am pierdut acest razboi, am ratat progresul cultural si uman al unui popor care acum din pacate se afla in deriva, am usurat misiunea profitorilor, fariseilor si talharilor pentru ca n-am putut sa ne opunem. Si asta nu pentru ca suntem oameni, ci pentru ca suntem romani.